Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu a participat la evenimentul de semnare a unui acord de colaborare dintre Inspectoratul General al Poliției și Asociația Obștească Artemida din Drochia, condusă de Semion Sîrbu.
Acordul prevede dezvoltarea relațiilor de cooperare între cele două instituții pe aspectul obținerii unor progrese constante în domeniul luptei împotriva violenței în familie și violenței în bază de gen.
În cadrul evenimentului, conducătorii și-au exprimat deschiderea pentru implementarea scopurilor propuse și a activităților care urmează a fi desfășurate.
Asociația cu care Poliția Națională a semnat acordul este unica instituție din țară care acordă servicii de reeducare și reducere a nivelului de agresivitate prin intermediul unor cursurilor speciale aplicate față de agresorii familiali prin ordonanțele de protecție emise de către instanțele judecătorești.