⚡ /VIDEO/ Rețea organizată de migrație ilegală la Rezina. Un tânăr, reținut
👉 Investigațiile extinse, realizate pe parcursul ultimilor luni, au scos la iveală o schemă elaborată, prin care membrii grupării recrutau cetățeni ucraineni, cu vârste între 18 și 60 de ani, contra sumei de 10.000 USD per persoană. Scopul era acela de a-i introduce ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, pentru ca ulterior să-i ajute să ajungă în țările Uniunii Europene, ocolind complet procedurile legale de migrație.