Săptămânile trecute era 🔥 subiectul formatului 5+2, noi am decis să explicăm ce e cu el, de ce nu ar fi eficient și care e scopul lui.
📌Platforma de dialog a fost instituită în februarie 2002, iar denumirea prescurtată vine de la numărul părților componente ce participă la conferință.
🇲🇩Republica Moldova și Tiraspolul, desemnate drept părți, însă nu unele egale. Tiraspolul nefiind considerată entitate separată de Moldova. Federația Rusă🇷🇺 + Ucraina🇺🇦 + OSCE sunt considerate mediatori în procesul de soluționare a conflictului transnistrean. Ulterior s-au mai adăugat alți doi actori cu statut de observator. Este vorba de Uniunea Europeană 🇪🇺 și Statele Unite ale Americii 🇺🇸
❗Opinie
Exact acest format le-a dat exponenților regimului de la Tiraspol statut de negociator la nivel internațional. O parte din societatea civilă de la Chișinău a considerat că aducerea lor la masa de negocieri de așa nivel a fost o doză de recunoaștere a legitimității acestora. Cert este faptul că aceștia nu au fost aleși în mod democratic de către locuitorii regiunii transnistrene, apărea întrebarea: în ce mod ei sunt reprezentanți ai regiunii și nu ai propriilor interese❓❓❓