🎞 Reportaj ZdG: Cum 2 conturi de troli de pe facebook au distribuit informații false despre salariile deputaților moldoveni. Nadia Ivanova și Andrei Petru, 2 conturi false, au fost cei care au distribuit falsul care s-a viralizat. La o privire mai aproape - s-a dovedit că acest cuplu sunt 2 identități create în timp pentru a fi credibile, adunând în lista de "prieteni" persoane publice și alte mii de moldoveni.
📟 Unul dintre conturi a fost creat încă în decembrie 2021, făcând peste 200 de postări între timp. La o privire mai aproape - jurnaliștii au aflat că de fapt pozele celor 2 au fost luate de la un cuplu care locuiește în Rusia, dar au fost editate să pară că locuiesc în Moldova, r. transnistreană.
(...) Pentru ca să nu fie depistați, cei doi alternau postări personale cu politica. Concluzia ZdG este că ambele conturi sunt gestionate de aceiași persoană, iar unele postări conțin greșeli identice.
🚀 Cu acel cont fals Andrei Petru a interacționat fosta deputată Maria Ciobanu, iar consiliera Maiei Sandu, Iuliana Cantaragiu, chiar l-a felicitat în 2022 cu sărbătorile de iarnă, pe facebook. Ciobanu a fost șocată să audă că a fost de fapt un cont fals, menționând că o felicita la fiecare sărbătoare și nu înțelegea de ce.
(...) Mai mult, Andrei Năstase, acum câțiva ani, chiar i-a mulțumit lui Andrei Petru pentru tot ce face pe rețelele de socializare. Acesta a declarat că nu cunoștea că este un cont fals.