Suveranismul ca idee este opusul multilateralismului, care fusese la modă pe plan mondial acum câteva decenii. Aparent, povestea multilateralismului părea frumoasă: statele mari și mici se angajează în realizarea unor obiective globale comune, care ar trebui să aducă beneficii tuturora.
În practică, asta presupunea că fiecare trebuie să renunțe la o parte a propriilor interese, iar cu timpul o astfel de abordare a dus la acumularea multiplelor probleme de ordin economic, social, demografic, de securitate în fiecare țară. Pe măsura ce lumea a devenit mai complexă, principiul kolhozului global s-a dovedit a fi vicios și toxic. După decenii de idealism, s-a constatat că nu se mai poate trăi cu ochii închiși, să ne prefacem că totul e bine și frumos, iar disfuncționalitățile adunate la sigur nu vor fi rezolvate de structurile internaționale și supranaționale, cu atât mai mult de un Guvern Mondial (la care se tot visa cândva).
În timp ce oficial statele încă mai sunt angajate ideologic multilateralismului, societățile fierb din interior, pentru că simt că vocile lor nu sunt auzite, problemele lor sunt ignorate, sub pretextul "angajamentelor externe" și "obiectivelor globale" de construire a unei "lumi echitabile". Elitele s-au implicat așa de tare în "salvarea lumii", încât au ignorat problemele particulare ale națiunilor care alcătuiesc toată această lume. Nu există o "lume" abstractă, nu există un "interes global comun" abstract, pentru care națiunile trebuie să se sacrifice. Dacă toate națiunile se vor sacrifica, ideea de "lume" nu mai are niciun sens - toți vor suferi în calea lor spre "viitorul luminos".
Nu există nici măcar un inamic comun - națiunile se pot dușmani la un capitol și coopera pe alte capitole. Alinierea și omogenizarea aici este imposibilă, oricât ar fi încercat multilateralismul, prin negarea lui a intereselor naționale.
Precum
am mai spus - am ajuns la o etapă istorică în care trebuie să plătim polițele pentru deceniile de idealism și optimism. Generațiile anterioare au ascuns toate problemele sub preș, au trăit pe datorii, iar acum noi trebuie să achităm factura. Și nu e vorba aici de niște vise despre măreție de cândva, ci e o chestiune de supraviețuire, o acțiune impusă de contextul istoric.
Națiunile încep să înțeleagă că se pot salva doar pe cont propriu, că pot miza cu adevărat doar pe propriile forțe și prin construirea unui complex de relații la nivel mondial pe mai multe paliere. Aici suveranismul se întâlnește cu multipolaritatea, pentru că într-o lume multipolară trebuie să-ți asumi o suveranitate reală, care îți permite relații sectoriale multiple, în funcție de interesele tale vitale, fără a fi obiectul dictatului din partea unui hegemon sau bloc de state.