Outis dan repost
3024.07.10, Outis
Revolutia populist-libertara a inceput: Planul Farage
Partidul conservator englez a abandonat treptat, de la Margaret Thatcher incoace, toate principiile conservatorismului Burkean (cauta) si, prin asta, a ajuns o amenintare la adresa libertatii britanicilor. Astazi, conservatorii nu sint decit o versiune 'lite' a socialistilor (laburistii) ale caror politici definesc 'consensul', 'unipartidul' (vezi 'Partidul convergent englez').
Aici survine 'Planul Farage'.
Farage a reintrat in politica in luna iunie (vezi comentariul 'Farage is back') cu un scop bine definit: eliminarea din scena a partidului conservator decrepit si inlocuirea lui cu un partid populist capabil sa restituie si sa apere libertatea poporului britanic. Termenul pentru aceasta este fixat in 2029. Prima faza a acestui plan s-a realizat deja: in doar sase saptamini, 15% din electorat, cap de pod in parlament, Farage ales. Si, cel mai important, partidul conservator a suferit un knockout la alegerile de saptamina trecuta (4 iulie), 'Reforma' luind o treime din voturile lor. Ceea ce probabil ar fi fost o victorie la mustata a socialistilor (electoratul pedepsind pe conservatori), intrarea Partidului Reformei in competitie a transformat-o intr-o victorie avalansa (landslide). Cu voturile 'scurse' la faragisti si la laburisti, e posibil ca partidul conservator sa nu se mai poata reface. Partidul Reformist este viitorul conservatorismului in Anglia, asa cum ar trebui el sa fie. Este posibil ca partidul reformei sa fi dat conservatorilor englezi lovitura pe care Tea Party a reusit doar partial sa o administreze conservatorilor americani (republicanii) dupa criza financiara (2008-10 in SUA; cauta).
Socialistii in Anglia nici nu stiu cum de au ajuns la putere si nu indraznesc sa numeasca rezultatul o victorie: caci nu ei au obtinut-o. Arhitectura curenta le-a fost inminata de Farage cu intentia clara ca aceasta sa devina o victorie pirica.
Aceasta stare de lucruri contrasteaza cu cea stabilita in Franta duminica (vezi 'Marsul pasarilor Dodo'). In ambele tari, socialistii au cistigat alegerile pentru ca victoria le-a fost inminata. Dar, spre deosebire de Anglia, unde strategul Farage a facut-o, socialistilor francezi ea le-a fost data din pizma (spite) anti-lepenista de catre presedintele in functie si partidul lui, cu cost electoral pentru ei. Numitorul comun, insa, al celor doua cazuri, este epuizarea conservatorismului. De fapt, in Franta nici nu prea se poate vorbi de asa ceva: 'conservatorismul' francez a esuat inainte macar de a ajunge la putere. Nascut avortat, s-ar zice...
Cred ca Nigel Farage este cel mai remarcabil politician in viata, din aceeasi clasa cu triumviratul de aur Reagan-Thatcher-Voitila, cei doi Vaclavi cehi, Havel (telegrama) si Klaus, Ron Paul (comentariu) si, potential, Trump in al doilea mandat (comentarii 1, 2) si argentinianul Milei (telegrame 1, 2, 3).
Pe de o parte, el ilustreaza adagiul moral conform caruia 'puterea o merita cel care nu si-o doreste' (a, b, c). Dupa ce a reusit sa obtina in 2016/2019 ceea ce promisese englezilor, Brexitul, Farage s-a retras din politica. Probabil ca, printre altele, experienta deplatformarii bancare la care a fost supus l-a motivat sa revina.
Cu propriile sale cuvinte:
Revolutia populist-libertara a inceput: Planul Farage
Partidul conservator englez a abandonat treptat, de la Margaret Thatcher incoace, toate principiile conservatorismului Burkean (cauta) si, prin asta, a ajuns o amenintare la adresa libertatii britanicilor. Astazi, conservatorii nu sint decit o versiune 'lite' a socialistilor (laburistii) ale caror politici definesc 'consensul', 'unipartidul' (vezi 'Partidul convergent englez').
Aici survine 'Planul Farage'.
Farage a reintrat in politica in luna iunie (vezi comentariul 'Farage is back') cu un scop bine definit: eliminarea din scena a partidului conservator decrepit si inlocuirea lui cu un partid populist capabil sa restituie si sa apere libertatea poporului britanic. Termenul pentru aceasta este fixat in 2029. Prima faza a acestui plan s-a realizat deja: in doar sase saptamini, 15% din electorat, cap de pod in parlament, Farage ales. Si, cel mai important, partidul conservator a suferit un knockout la alegerile de saptamina trecuta (4 iulie), 'Reforma' luind o treime din voturile lor. Ceea ce probabil ar fi fost o victorie la mustata a socialistilor (electoratul pedepsind pe conservatori), intrarea Partidului Reformei in competitie a transformat-o intr-o victorie avalansa (landslide). Cu voturile 'scurse' la faragisti si la laburisti, e posibil ca partidul conservator sa nu se mai poata reface. Partidul Reformist este viitorul conservatorismului in Anglia, asa cum ar trebui el sa fie. Este posibil ca partidul reformei sa fi dat conservatorilor englezi lovitura pe care Tea Party a reusit doar partial sa o administreze conservatorilor americani (republicanii) dupa criza financiara (2008-10 in SUA; cauta).
Socialistii in Anglia nici nu stiu cum de au ajuns la putere si nu indraznesc sa numeasca rezultatul o victorie: caci nu ei au obtinut-o. Arhitectura curenta le-a fost inminata de Farage cu intentia clara ca aceasta sa devina o victorie pirica.
Aceasta stare de lucruri contrasteaza cu cea stabilita in Franta duminica (vezi 'Marsul pasarilor Dodo'). In ambele tari, socialistii au cistigat alegerile pentru ca victoria le-a fost inminata. Dar, spre deosebire de Anglia, unde strategul Farage a facut-o, socialistilor francezi ea le-a fost data din pizma (spite) anti-lepenista de catre presedintele in functie si partidul lui, cu cost electoral pentru ei. Numitorul comun, insa, al celor doua cazuri, este epuizarea conservatorismului. De fapt, in Franta nici nu prea se poate vorbi de asa ceva: 'conservatorismul' francez a esuat inainte macar de a ajunge la putere. Nascut avortat, s-ar zice...
Cred ca Nigel Farage este cel mai remarcabil politician in viata, din aceeasi clasa cu triumviratul de aur Reagan-Thatcher-Voitila, cei doi Vaclavi cehi, Havel (telegrama) si Klaus, Ron Paul (comentariu) si, potential, Trump in al doilea mandat (comentarii 1, 2) si argentinianul Milei (telegrame 1, 2, 3).
Pe de o parte, el ilustreaza adagiul moral conform caruia 'puterea o merita cel care nu si-o doreste' (a, b, c). Dupa ce a reusit sa obtina in 2016/2019 ceea ce promisese englezilor, Brexitul, Farage s-a retras din politica. Probabil ca, printre altele, experienta deplatformarii bancare la care a fost supus l-a motivat sa revina.
Cu propriile sale cuvinte:
"Cu experienta de 30 de ani a jocului politic, ceva se intimpla afara in strada. Se intimpla o respingere a clasei politice din aceasta tara cum nu s-a mai vazut in timpurile moderne"
"Adevaratul lucru la care chem si pe care doresc sa il conduc este o revolta politica... Da, o revolta. Intoarcerea spatelui la status quo-ul politic. Sintem in declin... si asta nu se poate repara decit cu indrazneala."
(extrase in original in comentariul 'Farage is back', loc. cit.)